Regio UE Romania Ministerul Turismului Beneficiar Fonduri UE

Articole

Marime font

d. Resursele atractive de factură etnofolclorică

Dintre componentele ofertei turistice, patrimoniul turistic aparţinând civilizaţiei şi culturii tradiţionale rurale reprezintă fără îndoială argumentul forte care impune Ţara Lăpuşului ca fiind una dintre puţinele regiuni în care acesta s-a păstrat într-o formă apropiată de cea originară până astăzi, în pofida unor influenţe exterioare regăsite în portul popular şi unele obiceiuri datorate interferenţelor derivate din poziţia sa de convergenţă la contactul mai multor zone etnografice (Maramureşului, Năsăudului şi Chioarului sau chiar Codrului) şi imixtiunii tot mai puternice a civilizaţiei contemporane, cu toate avatarurile sale în raport cu tot ceea ce ţine de latura tradiţională a vieţii. Cu toate acestea, evoluţia îndelungată a societăţii lăpuşene în condiţii social-istorice şi naturale atât de complexe a permis individualizarea Ţării Lăpuşului ca fiind una dintre cele mai reprezentative zone etnografice din cuprinsul spaţiului etnic românesc, care şi-a câştigat un loc aparte în peisajul culturii şi civilizaţiei rurale autohtone urmare a perpetuării a numeroase numeroasele elemente de cultură materială şi spirituală arhaică. Aceste caracteristici se regăsesc în majoritatea componentelor specifice spaţiului rural: arhitectura şi organizarea gospodăriei rurale, portul popular cu elemente decorative predominant geometrice, meşteşugurile tradiţionale (cojocăritul pe baza prelucrării pieilor de oaie, morăritul, jogăritul, dubitul, olăritul, ţesăturile şi broderiile etc.), obiceiurile şi riturile străvechi (inclusiv precreştine), muzica şi jocul tradiţional etc. Alături de ocupaţiile tradiţionale principale (păstoritul şi, în proporţie mai redusă, cultivarea pământului în spaţiul depresionar) şi a celor secundare practicate de lapuşeni (lucrul la pădure, minerit, albinărit, vânătoare etc.), a celor casnice (prelucrarea fibrelor textile, confecţionarea îmbrăcămintei etc.) şi specializate (prelucrarea produselor naturale şi a materiilor prime locale), meşteşugurile ţărăneşti tradiţionale au ocupat şi deţin încă un loc destul de important în cadrul comunităţilor locale. Şi aceasta în pofida manifestării tot mai acute a mutaţiilor din sfera ocupaţională, a contactelor (de o intensitate crescândă) sociale, economice şi, nu în ultimul rând, culturale cu regiunile din proximitate şi nu numai. Practic, ultimul deceniu a consemnat o extindere constantă a teritoriului în cadrul căruia lăpuşenii intră în contact cu noi oameni, obiceiuri şi culturi până chiar la scară continentală (datorită migraţiei temporare pentru muncă, fenomen ce a atins în ultimii ani dimensiuni de masă şi în Ţara Lăpuşului). Meşteşugurile tradiţionale (prelucrarea materialelor textile, olăritul, prelucrarea lemnului, cojocăritul, vărăritul etc. constituie nu doar repere ale evoluţiei tehnicilor de lucru, ci şi resurse turistice specifice care concură la imprimarea unui caracter de individualitate al culturii materiale proprii Ţării Lăpuşului în raport cu „ţările” vicinale. Alături de acestea, obiceiurile tradiţionale şi portul popular, păstrat şi etalat încă în zilele de sărbătoare în unele sate (mai ales a celor de iarnă, însă din ce din ce mai puţin şi cu ocazii tot mai rare, printre care nedeile sau manifestările cultural-folclorice), dublate de muzica, dansul şi cântecul popular constituie tot atâtea motivaţii cărora atributul de certă originalitate le conferă o atractivitate deosebită pentru turiştii proveniţi din afara spaţiului lăpuşan.

Din aceste considerente, meşteşugurile şi cultura populară ocupă un loc distinct în cadrul resurselor turistice regionale, valorificabile pe plan cultural şi turistic prin intermediul unor forme specifice de turism posibil a fi practicate pe toată durata anului (turism rural, turism cultural, turism religios).

Esti aici:   Rohia
| + -