Regio UE Romania Ministerul Turismului Beneficiar Fonduri UE

Articole

Marime font

b. Resursele atractive ale edificiilor religioase şi a clădirilor cu rol administrativ-cultural

Obiectivele turistice antropice cele mai reprezentative prin prisma importanţei lor istorice şi culturale deosebite şi implicit a potenţialului de atracţie turistică înmagazinat (chiar dacă dimensiunea fizică şi calitativă a acestora este mai puţin relevantă) sunt bisericile medievale de lemn, realizări tehnice şi artistice de excepţie care reprezintă chintesenţa unei civilizaţii multiseculare a lemnului, dezvoltată şi ridicată la rang de artă de către meşterii populari locali.

Ţara Lăpuşului constituie, alături de Ţara Maramureşului, una dintre cele mai importante regiuni în ceea ce priveşte arhitectura în lemn, în general, şi a bisericilor de lemn, în special, dar şi a picturii iconografice populare. Aria de diseminare a bisericilor de lemn din Ţara Lăpuşului (în număr de 25) se extinde, practic, pe întreg cuprinsul regiunii, majoritatea satelor (21 dintre cele 38 existente) dispunând de un astfel de edificiu religios (câte una în satele Boiereni, Costeni, Cufoaia, Drăghia, Dumbrava, Fântânele, Groape, Inău, Jugăstreni, Larga, Lăpuş, Libotin, Peteritea, Poiana Botizii, Stoiceni, Ungureni, Vima Mică), în timp ce localităţile Rogoz, Răzoare, Dobricu Lăpuşului şi Cupşeni să posede câte două. Dintre acestea se detaşează – prin vechime şi valoare cultural-istorică, artistică şi nu în ultimul rând turistică – biserica „Sfinţii Arhangheli” din Rogoz, care cu cele 260 puncte obţinute, ocupă prima poziţie între bisericile de lemn ale judeţului Maramureş. Aceasta este urmată în ordinea punctajelor obţinute de biserica din Lăpuş cu 240 puncte, apoi de „Cuvioasa Paraschiva” din Rogoz cu 200 puncte, Cupşeni („Sfinţii Arhangheli”) cu 180 puncte, Jugăstreni cu 170 puncte, Larga cu 150 puncte, Boiereni şi Răzoare (Sfinţii Arhangheli) cu 110 puncte, Dobricu Lăpuşului („Intrarea în biserică”) şi Drăghia cu 100 puncte. Bisericile de lemn din Rogoz, Răzoare, Ungureni şi Libotin (toate patru purtând hramul „Sfinţii Arhangheli”), precum şi biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Lăpuş au fost incluse pe lista monumentelor istorice şi de arhitectură de interes naţional (de către Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice), pentru ca ulterior, Direcţia Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii să „valideze” valoarea cultural-istorică şi arhitectonică a edificiilor religioase din lemn prin includerea acestora pe listele sale. Ulterior, Legea nr. 5/6 martie 2000 reconfirmă – prin acordarea statutului special de protecţie celei mai vechi şi mai valoroase biserici de lemn din Ţara Lăpuşului, „Sfinţii Arhangheli” din Rogoz – autenticitatea, originalitatea şi caracterul său de unicat derivat din utilizarea exclusivă a lemnului, a soluţiilor tehnice ingenioase de îmbinare ale componentelor şi a picturii conservate.

Materia primă utilizată, configuraţia spaţială, stilul original de îmbinare al componentelor, arhitectura interioară, decoraţiile, calitatea artistică a picturii şi starea sa de conservare s-ar putea constitui în tot atâtea argumente pentru transformarea majorităţii bisericilor de lemn lăpuşene în destinaţii de pelerinaj pentru un număr ridicat de turişti. Valorificarea eficientă a patrimoniului natural şi cultural-istoric prin integrarea armonioasă a întregii game de atracţii turistice din Ţara Lăpuşului în circuitele turistice funcţionale cu efecte stimulative asupra unui segment cât mai larg de potenţiali turişti presupune însă ca iniţiativele organizatorice concertate (restaurări şi amenajări corespunzătoare) să fie însoţite de o strategie promoţională managerială integrată.

O atenţie deosebită merită şi obiectivele religioase din piatră sau vechile clădiri cu rol administrativ sau cultural cu o arhitectonică aparte, proprie etapei istorice în care au fost edificate, prezente în arealele locuite de populaţiile alohtone sau în centrul de „ţară”: biserica reformată (construită între 1839-1856, posesoare a celui mai înalt turn din Ţara Lăpuşului) şi biserica romano-catolică cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci” (ridicată în anul 1752, după alte surse între anii 1831-1841) din Târgu Lăpuş, catedrala ortodoxă din Târgu Lăpuş cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” (construită între 1906-1911 în centrul oraşului de către credincioşii de rit greco-catolic), biserica reformată de piatră din Dămăcuşeni (începutul sec. XVIII), biserica de piatră „Sfinţii Arhangheli” din Băiuţ (1818) şi, nu în ultimul rând, Biserica de piatră „Naşterea Sfintei Maria” din Vălenii Lăpuşului (1813).

La acestea se adaugă Şcoala veche de piatră (1858) şi primăria veche din sec. XIX (azi sediul policlinicii orăşeneşti) din Târgu Lăpuş. Oraşul avea şi o sinagogă, dărâmată însă în perioada comunistă. Relevante pentru importanţa turistică a edificiilor cu funcţie religioasă sunt mănăstirile, obiective cu organizare şi funcţii complexe, care includ, alături de biserica propriu-zisă, şi spaţii de habitat elementar de genul chiliilor, atelierelor manufacturiere (producătoare de bunuri din categoria articolelor de artizanat), gospodării anexe etc. Pe treapta superioară a atractivităţii turistice se situează Mănăstirea Sfânta Ana din Rohia (cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”), ctitorită între anul 1923 şi 1927 de preotul Nicolae Gherman (reprezentând primul aşezământ de monahi ortodocşi înfiinţat în Transilvania după Marea Unire de la 1918).

Rămas vreme de peste patru decenii la stadiul unui simplu schit (datorită amplasării sale într-un loc mai izolat – pe Dealul Viei, la 2 km de sat şi de drumul principal – şi a accesului mai dificil), aşezământul monahal începe să se dezvolte abia după 1965, odată cu introducerea curentului electric şi a amenajării drumului de acces. Acest fapt a permis extinderea corpului de chilii, zidirea Casei de stejari, a Casei Stăreţiei (1970), a Casei cu Paraclis (construită între 1973-1976, unde s-a amenajat biblioteca mănăstirii) şi a Tribunei (1973-1976), a Casei Poetului (între 1978-1980, care găzduieşte actualmente muzeul mănăstirii, amenajat în anul 200011), a Altarului de vară (1983), a porţii maramureşene (1988), a Casei Albe (1982-1992), a casei Gospodăriei (1995) şi a noii biserici (2001) etc.

Prin cadrul natural de un pitoresc aparte în care este amplasată, prin dimensiunea fizică şi calitativă a edificiilor grupate aici, dar şi prin importanţă cultural-religioasă câştigată în timp (biblioteca valoroasă cu cca. 40000 de volume, muzeul mănăstirii care găzduieşte, printre altele, o valoroasă colecţie de icoane pe lemn şi sticlă din secolele XVIII-XIX, colecţia Revistei Fundaţiilor Regale, Cazania Mitropolitului Varlaam de la 1643, Noul testament de la Bălgrad din 1648, Apostolul – ediţia princeps din 1684, Biblia lui Şerban Cantacuzino din 1688 etc.), mănăstirea Rohia se constituie într-un lăcaş de cultură creştină ortodoxă reprezentativ pentru spaţiul nord-transilvan. În pofida conjuncturilor politice mai puţin favorabile pe care a fost nevoită să le depăşească în perioada postbelică aceasta va rămâne în continuare un spaţiu al ascezei şi al spiritualităţii creştine. Un loc aparte în peisajul turistic antropic deţin şi celelalte aşezăminte monahale de pe cuprinsul Ţării Lăpuşului: Mănăstirea (Schitul) Râoaia cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” (situată pe valea cu acelaşi nume, afluent al Lăpuşului, la aproximativ 2 km distanţă de localitatea Lăpuş, într-un cadru natural pitoresc, edificată în anul 1996 pe locul vechii vetre a satului); Mănăstirea Şatra (construită între 1991 şi 1993 pe în locul numit Poiana Paltinului situat la cca. 10 km de satul Dumbrava, compusă actualmente dintr-o biserică cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”, două paraclise, mai multe chilii pentru călugări, bibliotecă şi trapeză etc.); Schitul Şatra (construit în anul 1996 pe platoul vulcanic al Şatrei, în apropierea izvorului haiducului Pintea Viteazul, compus dintr-o biserică de lemn cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” şi un paraclis); Mănăstirea Breaza din Suciu de Sus cu hramul „Sfânta Treime” (aşezământ de călugăriţe reînfiinţat în anul 1991 cu hramul „Sfânta Treime”, biserica din piatră fiind înălţată între anii 1989-1998 într-o poiană situată sub Culmea Breaza pe locul unei alte mănăstiri/schit distruse în anul 1961 de către regimul comunist); Mănăstirea de călugări cu hramul „Sfântul Ilie Proorocul” din Coroieni (înfiinţată în anul 1991 şi amplasată într-o poiană laterală faţă de DJ 109 F pe dealul Gruiul Rotund, compusă din biserică, Casa cu Paraclis şi chilii); Mănăstirea Rohiiţa din satul Boiereni (aşezământ de călugări, stavropighie a mănăstirii Rohia, reînfiinţat în anul 1993 cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“, biserica actuala a cărei construcţie, a demarat fără acordul autorităţilor, înainte de 1989, pe locul celei vechi din lemn, menţionată în secolul XVIII şi distrusă la 1762 din ordinul generalului austriac Bukow). Valorificarea patrimoniului arhitectural şi mai ales cultural al aşezămintelor religioase de acest tip din Ţara Lăpuşului în contextul dezvoltării preconizate a turismului religios presupune nu doar crearea unei atmosfere religioase cât mai inspirat creionate şi eforturi organizatorice susţinute (începând cu amenajarea căilor de acces şi terminând cu edificarea unei infrastructuri de primire minimale), ci şi dezvoltarea unor produse turistice specifice (de factură artizanală şi religioasă), care să mărească atracţia exercitată de semnificaţia religioasă (manifestată prin pelerinajele prilejuite de hramurile fiecărei mănăstiri) şi culturală propriu-zisă a complexelor monahale (evidenţiată de existenţa sau înfiinţarea de muzee, colecţii de icoane pe lemn şi sticlă, biblioteci etc.).

Esti aici:   Rohia
| + -