Regio UE Romania Ministerul Turismului Beneficiar Fonduri UE

Articole

Marime font

a. Resursele atractive istorice

Arhitectura spaţială a regiunii (conferită de dispoziţia reliefului pe cele trei etaje morfologice, cu o largă extensiune a teraselor), coroborată cu particularităţile celorlalte elemente ale cadrului natural (climat, reţea hidrografică, vegetaţie şi faună) au favorizat a străveche populare dovedită de vestigiile arheologice ale epocii bronzului final descoperite la Suciu de Sus 1 şi Lăpuş2.

Aceste localităţi au dat dealtfel denumirea celor două culturi eponime, extinse în întreg spaţiul nord-vestic al Transilvaniei – Cultura Suciu de Sus (răspândită pe o arie ce depăşeşte cu mult teritoriul de nord-vest al României), respectiv cultura Lăpuş, înglobată celei dintâi (C. Kacsó, 1981).

Depozite de bronzuri, vestigii ale unor aşezări umane şi/sau necropole conturând alte situri arheologice aparţinând aceleaşi culturi (Suciu de Sus) sau grup cultural (Lăpuş) se regăsesc şi alte localităţi lăpuşene: Dămăcuşeni (în locul numit „Obreja”, situat la 2 km est de centrul satului, pe malul drept al râului Ţibleş), Groşii Ţibleşului (în locul numit „La Ograde”, situat la 800 m sud de biserică), Libotin (locul numit „Dâmbul Crucii”, la 200 m nord de centrul satului, pe terasa văii Libotin), Suciu de Jos (în locul numit „Izvorâşte”, la 1,5 km de centrul satului şi „Gura Boii”, respectiv la 2 km sud-vest de biserică) şi Târgu Lăpuş (în locul numit „Eghereş”, la 500 m sud-est de oraş, pe terasa de pe stânga Lăpuşului).

Situaţia sintetică a descoperirilor arheologice din Ţara Lăpuşului (aparţinând aceloraşi culturi menţionate) ar cuprinde, într-o enumerare succintă, următoarele locaţii/staţiuni: aşezări (Târgu Lăpuş, Dămăcuşeni, Suciu de Jos, Suciu de Sus, Groşii Ţibleşului, Lăpuş şi Libotin), descoperiri funerare (Suciu de Sus, Lăpuş, Dobricu Lăpuşului, Libotin) şi descoperiri de bronzuri (Vima Mare, Vima Mică, Peteritea, Târgu Lăpuş, Suciu de Sus, Suciu de Jos, Groşii Ţibleşului, Lăpuş, Ungureni (C. Kacsó, 1993). Chiar dacă vechimea şi gradul precar de conservare (datorită perioadei îndelungate scurse de la edificare şi a impactului vicisitudinilor social-istorice înfruntate) constituie impedimente majore în conturarea lor ca obiective turistice de sine stătătoare, mărturiile arheologice exhumate şi păstrate in situ (cu deosebire la Lăpuş şi Suciu de Sus), dar şi cele prelevate de aici (expuse în muzeele de profil din Târgu Lăpuş şi îndeosebi din Baia Mare) prezintă un interes aparte doar pentru o categorie restrânsă a comunităţii ştiinţifice (chiar dacă irelevantă din punct de vedere numeric şi implicit a finalităţii economice).

Printr-o mediatizare constantă şi mai ales bine direcţionată pe segmente specifice ale cererii turistice (alături de inserarea unei căi de acces, însoţită de o parcare modernă, precum şi de unele dotări turistice minimale), impactul emoţional asupra conştiinţei colective şi interesul derivat din valoarea simbolică a însuşirilor cumulate de acestea ar putea fi stimulat, context în care efectele acţiunii de integrare în circuitele turistice funcţionale nu se vor lăsa, cu siguranţă, prea mult aşteptate.

După o lungă „tăcere” în ceea ce priveşte dovezile materiale păstrate de pământul lăpuşan suprapusă epocilor dacică, romană şi chiar a evului mediu timpuriu, condiţiile politico-istorice şi socio-economice specifice perioadei medievale au condus la individualizarea unui sistem uman-habitual aparte, integrat într-o formă de organizare social-politică specifică spaţiului românesc medieval – Ţara Lăpuşului

Esti aici:   Rohia
| + -